Apă cu porția în 17 județe din cauza secetei. Ședință de urgență la Guvern

Marti, 19 Iulie 2022, ora 12:33
729 citiri
Apă cu porția în 17 județe din cauza secetei. Ședință de urgență la Guvern
Apa a fost raționalizată în 17 județe din cauza secetei

Apa potabilă devine din ce în ce mai preţioasă în multe localităţi şi vor fi luate măsuri de restricţionare a consumului, pentru protejarea resursei şi asigurarea apei potabile pe termen mediu şi lung, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Tanczos Barna. O ședință de Guvern a fost convocată de urgență pentru a fi discuate cele mai bune măsuri în această situație.

"Într-adevăr, sunt multe localităţi unde apa potabilă devine din ce în ce mai preţioasă şi, fără protejarea acestei ape potabile, care, aşa cum am spus şi săptămânile trecute, trece printr-un amplu proces de filtrare, de pregătire pentru consum... această apă potabilă trebuie protejată şi aceste măsuri de restricţionare a consumului vin exact în sprijinul, în protejarea resursei şi asigurarea apei potabile pe termen mediu şi lung. Sper ca această perioadă de secetă să nu dureze foarte mult, dar cu siguranţă următoarele două săptămâni vor fi de această natură, cu precipitaţii foarte puţine, cu temperaturi ridicate. Toate prognozele de la colegii noştri de la ANM (Administraţia Naţională de Meteorologie n.r) arată acest lucru. Vedem ce se întâmplă şi în celelalte state europene", a susţinut Tanczos Barna.

El a subliniat că măsurile vizează limitarea consumului apei potabile pentru alte scopuri, iar în anumite situaţii se limitează printr-o decizie a factorilor locali - autorităţi publice locale şi furnizorul de apă potabilă - consumul pe anumite perioade ale zilei, în vederea refacerii rezervelor.

"Acolo unde se ajunge în situaţii deosebite, critice, acolo autorităţile vor fi ajutate, atât de ISU, cât şi de Apele Române, acolo unde pot fi găsite soluţii alternative", a punctat ministrul Mediului.

Administraţia Naţională Apele Române a atras atenţia marţi că populaţia ar trebui să folosească raţional resursele de apă, astfel încât acestea să fie suficiente pentru toţi beneficiarii, în contextul în care 214 de localităţi au serviciul de alimentare cu apă restricţionat, din cauza secetei şi a consumului foarte mare.

Rezerva de apă a ţării este în scădere, dar suficientă pentru toţi beneficiarii care se alimentează centralizat din sursa de apă de suprafaţă, arată reprezentanţii ANAR, într-un comunicat.

Echipele Administraţiei Naţionale Apele Române (ANAR) monitorizează şi gestionează volumele de apă din principalele lacuri de acumulare, astfe ...citeste mai departe despre "Apă cu porția în 17 județe din cauza secetei. Ședință de urgență la Guvern" pe Ziare.com

#seceta, #sedinta guvern, #rationalizare apa, #Ministerul Mediului , #Stiri Mediu