Congresul Mondial al Telefoniei Mobile de la Barcelona a fost anulat din cauza coronavirusului

Joi, 13 Februarie 2020, ora 10:23
2692 citiri
Congresul Mondial al Telefoniei Mobile de la Barcelona a fost anulat din cauza coronavirusului
Foto: Pixabay

Congresului Mondial al Telefoniei Mobile (MWC), cea mai mare reuniune anuala a industriei telecomunicatiilor care urma sa aduca peste 100.000 de vizitatori la Barcelona, a fost anulat dupa ce mai multi expozanti si-au anulat participarea ca urmare a ingrijorarilor provocate de epidemia de coronavirus, transmite Reuters.

Asociatia Mondiala a Operatorilor (GSMA), organizatorul congresului de la Barcelona, a anuntat miercuri seara ca a decis sa anuleze evenimentul care era programat a se desfasura in perioada 24-27 februarie 2020, in pofida asigurarilor pe care le-a primit de la autoritatile sanitare nationale si locale ca nu exista motive de ingrijorare.

"GSMA a decis sa anuleze MWC Barcelona 2020 din cauza ingrijorarilor globale cu privire la epidemia de coronavirus, preocuparilor cu privire la calatorii si alte motive care fac imposibil pentru GSMA sa gazduiasca evenimentul", a declarat directorul general de la GSMA, John Hoffman, intr-un comunicat de presa.

Decizia vine dupa o reuniune de criza a boardului GSMA a carui mana a fost fortata de anuntul retragerii unor membri importanti din Europa ai organizatiei precum Deutsche Telekom, Vodafone, BT si Nokia. Anterior alte nume mari din industria IT, precum Sony, Amazon, LG Electronics, Ericsson, Nvidia, Intel, Cisco Systems Inc, Sprint Corp si Facebook, au anuntat si ele ca au decis sa isi anuleze participarea la Mobile World Congress.

In mod traditional, Mobile World Congress atrage in fiecare an mai multe zeci de mii de vizitatori la Barcelona. De asemenea, delegatia chineza la MWC a numarat 5.000-6.000 de persoane in ultimii ani, ceea ce face evenimentul deosebit de vulnerabil avand in vedere epidemia de Covid-19, care a provocat decesul a peste 1.000 de persoane in China continentala.

Asociatia Mondiala a Operatorilor (GSMA), organizatie care reprezinta 750 de operatori de telefonie si alte 350 de firme din industrie, precum Deutsche Telekom sau Huawei, este responsabil de organizarea congresului MWC de la Barcelona. Boardul GSMA este compus din 26 de lideri ai unora dintre cele mai mari grupuri de telecomunicatii din lume si este condus de directorul Orange, Stephane Richard.

Anularea congresului MWC ar reprezenta o lovitura serioasa pentru Barcelona. In mod normal, evenimentul reprezinta un impuls de 500 milioane de dolari pentru economia locala, gratie cheltuielilor facute de delegati la centrul expozitional Fira, dar si la restaurante si pe calatorii cu taxiul.

#Congresul Mondial al Telefoniei Mobile Barcelona, #Congres telefonie Barcelona anulat , #Telecomunicatii