Glovo continua livrarile si limiteaza contactul dintre curier si client

Joi, 12 Martie 2020, ora 11:58
4962 citiri
Glovo continua livrarile si limiteaza contactul dintre curier si client
Foto: Pixabay.com / CC0 Creative Commons

Glovo, serviciul de livrare rapida care opereaza in prezent in 14 orase din Romania, continua sa livreze orice si in aceasta perioada, insa anunta o serie de masuri de siguranta pentru clientii, curierii si partenerii sai, ca raspuns la situatia actuala din Romania privind virusul COVID-19.

Plecand de la minimizarea contactului direct si sporirea masurilor de igiena si protectie, una dintre masurile pe care Glovo le-a luat pentru protectia tuturor celor implicati intr-o livrare a fost eliminarea semnaturii de la finalul tranzactiei.

In acelasi timp, compania recomanda tuturor clientilor sa utilizeze plata cu cardul, direct in aplicatie; iar daca situatia o va impune, platile in numerar vor fi eliminate pentru o perioada.

Mai mult, Glovo inchide zonele cu risc ridicat de contaminare - spitalele de boli infectioase si cele de carantina: hoteluri, centre comerciale, birouri etc. - atat pentru livrari, cat si pentru ridicari de comenzi si monitorizeaza permanent daca apar noi zone care trebuie eliminate.

Dintre masurile pe care compania le-a adoptat in vederea preintampinarii contaminarii si raspandirii virusului, se gasesc cele de igiena pentru tot ce presupune manipularea comenzilor, de la curieri pana la restaurantele partenere, precum si de punere la dispozitie a echipamentelor de protectie aferente (dezinfectant, masca, manusi) si de informare cu privire la igienizarea gentilor de transport, manipularea si sigilarea comenzii, protectia proprie si interactiunea cu partenerii si clientii.

Cateva dintre masurile adoptate de Glovo:

  • Trainingul curierilor nu se mai face la sediile Glovo, ci online, pe o platforma speciala, astfel incat sa se evite contactul uman direct
  • In toate sediile Glovo din cele 14 orase din Romania exista manusi, geluri dezinfectante si masti de protectie
  • A fost dezactivata semnatura de livrare pentru eliminarea contactului dintre curier si client
  • Se incurajeaza plata cu cardul, iar daca va fi necesar, plata cu numerar va fi eliminata complet o perioada
  • Din zonele de livrare au fost eliminate spitalele si zonele cu risc ridicat de transmitere a virusului si se monitorizeaza permanent schimbarile
  • Au fost transmise catre colaboratorii Glovo recomandari de igienizare si dezinfectare a gentilor, care au in vedere curatarea inainte de fiecare livrare cu produse autorizate de Ministerul Sanatatii.
  • Au fost luate masuri de informare si echipare a curierilor legate de propria lor igiena si protectie
  • Restaurantele sunt indrumate sa ia masuri de siguranta impotriva contaminarii atat in procesul de preparare, cat si in cel de ambalare (impachetare sigilata).

"Urmarim constant recomandarile autoritatilor locale si internationale, astfel incat sa putem reactiona rapid si eficient la eventuale schimbari de situatie, care ar pune in pericol orice persoana interactioneaza cu serviciile noastre. In functie de evolutia situatiei actuale, vom lua masuri imediate si aplicate fiecarui oras in care suntem prezenti", a declarat Victor Racariu, General Manager Glovo Romania.

Despre Glovo

Glovo este o aplicatie de livrare rapida care permite utilizatorilor sa comande, sa trimita si sa primeasca orice produs, din si in orasul in care se afla.

In aplicatie exista categorii predefinite, de unde utilizatorii pot alege in functie de ce isi doresc sa comande - Mancare, Magazine, Supermarket, Drogherie sau Bauturi.

In plus, prin butonul "Orice", utilizatorii pot comanda orice doresc din orasul lor, cu conditia sa se incadreze in dimensiunile cutiei Glovo si sa nu depaseasca 9 kg.

Aplicatia s-a lansat pe piata din Romania in luna mai 2018, serviciile fiind disponibile, in prezent, in 14 orase din Romania, respectiv Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi, Brasov, Craiova, Constanta, Sibiu, Arad, Ploiesti, Braila, Galati, Oradea si Pitesti.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Glovo livrari martie, #Glovo continua sa livreze , #Aplicatii mobile