Industria IT&C, umflata cu pompa - pragul unei noi crize

Vineri, 06 Martie 2015, ora 12:00
4760 citiri
Industria IT&C, umflata cu pompa - pragul unei noi crize
Foto: crystoria.com

Explozia noilor tehnologii si aplicatii mobile poate fi atragatoare, dar este cu siguranta si foarte primejdioasa pentru investitori. Cel putin asta crede Mark Cuban, unul dintre "supravietuitorii" crizei IT de la inceputul acestui mileniu.

Cuban, unul dintre miliardarii aparuti in perioada de boom a Internetului, afirma ca inflatia de afaceri stratup de pe piata a atras investitorii intr-un joc periculos, in care acestia pot ramane captivi si fara sanse de a-si recupera banii.

"Mai rea decat o piata cu cotatii prabusite nu poate fi decat o piata fara cotatii reale si fara lichiditati", a comentat Cuban pe blogul sau facand referire la investitile private care au alimentat piata industriei tehnologice in ultimii ani.

Un articol al agentiei Bloomberg arata ca si alti analisti impartasesc aceleasi temeri.

Investiile in startup-uri fara acoperire

Pentru Cuban, intre criza survenita in anul 2000 si cea care risca sa izbucneasca acum exista cateva diferente esentiale, iar acestea ar putea transforma actuala prabusire a sectorului tehnologic intr-un dezastru mult mai mare.

"Daca in 2000 am crezut ca era o prostie sa investesti in site-uri publice care nu aveau sanse de reusita, acum este mult mai rau. Nu am niciun dubiu ca finantarile publice si investitorii ingeri (business angels - n.rd.) s-au afundat mult sub nivelul investitiilor care puteau fi recuperate. Multe dintre aceste afaceri au zero lichiditati", arata Mark Cuban.

"Daca actiunile unei companii de pe bursa valoareaza doar cat ofera un cumparator, ce valoare au cele ale unei firme pe care nimeni nu vrea s-o cumpere?", se intreaba retoric miliardarul american.

Teoria sa este ca efectul crizei tehnologice din ziua de astazi ar putea afecta fara sanse de scapare un mare numar de investitori privati care au finantat noile afaceri din domeniul tehnologiei digitale.

Daca in 2000 lumea plusa pe bursa mizand pe explozia site-urilor de Internet, acum campaniile de finantare ale afacerilor startup se desfasoara exclusiv in mediul privat, lasand sanse minime de recuperare a banilor investiti.

Fara posibilitatea de a-si lichida investitia nerentabila, un investitor nu are altceva de facut decat sa se impace cu pierderea suferita. Iar investitiile in startup-urile din tehnologie strang finantari intr-un ritm alarmant.

Baloane de sapun

"Suntem cu siguranta intr-un moment in care aceasta industrie se umfla nejustificat. Aceast fenomen nu poate fi insa la fel de rau pe cat a fost criza din 2000. Daca te afli intr-un loc unde apar companii evaluate la peste un miliard de dolari (unicorns - n.red.), nu-ti ramane decat sa visezi ca vei fi unul dintre norocosii actionari ai unei firme de succes", considera Todd Dagres, fondator al unei companii de investitii cu capital de risc din Boston, Spark Capital.

CB Insights, o firma de analiza din New York, arata ca peste 50 de firme finantate de companii de investitii cu capital de risc continua sa atraga alte fonduri private dublandu-si valoarea de piata.

Printre acestea, Airbnb, care este evaluata la 20 de miliarde de dolari sau Snapchat si Pinterest, cu valori de 19, respectiv 11 miliarde de dolari.

Runde multiple de finantare

"Aceste investitii private supraevaluate sunt caracteristice acestui ciclu de dezvoltare tehnologica. Nu suntem insa intr-un balon de suprafinantare, asa cum cred reprezentantii media, ci intr-o bula de risc pe punctul de a pocni", a comentat si Bill Gurley, partener in cadrul firmei Benchmark.

Uber Technologies este una din afacerile startup care a dat tonul acestei tendinte. Anul trecut, firma a atras finantari private de 4 miliarde de dolari, ajungand la o valoare a capitalului investit de 40 de miliarde de dolari, cea mai mare valoare atinsa de o companie din Statele Unite nelistata la bursa.

Pentru Gurley, rundele multiple de finantare demonstreaza doar ca un investitor poate baga in mai multe randuri bani intr-o afacere, pentru a fi sigur ca va obtine profit in cele din urma.

Corectia pietei de valori

Nivelul de finantare privata atins anul trecut de afacerile startup se ridica la 50 de miliarde de dolari, conform unei analize efectuate de Fenwick & West. Este cel mai inalt nivel atins de capitalul de risc din 2000 si pana in prezent.

La nivel general, investitiile in noile tehnologii se dovedesc a fi doar la jumatate din cel inregistrat in 2000. Un motiv in plus pentru optimisti sa-si pastreze zambetul pe fata.

Unul dintre ei este Barry Kramer, partener in compania Mountain View, o firma de avocatura care a supravegheat listarea publica a Lending Club si tranzactia de 22 de miliarde de dolari prin care Facebook a cumparat WhattsApp.

"Suntem intr-o perioada de exuberanta selectiva, nu intr-una de exuberanta irationala ca in 1999-2000", arata Kramer.

Insa nu toate listarile la bursa se dovedesc a fi povesti de succes. Wall Street se poate dovedi un adevarat test al realitatii pentru multe companii.

Asa a fost si cazul Box, un provider de spatiu de stocare a datelor in cloud, care a fost listat la o valoare mai scazuta decat cea a finantarilor atrase in timp.

Ultimul element care ar putea da valoarea reala a acestor companii tehnologice este o corectie a pietei de valori, arata Mark Cannice, profesor de antreprenoriat si inovatii in cadrul Universitatii din San Francisco.

"Pentru multe dintre aceste firme este greu de intrevazut un final fericit", spune acesta.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#criza industria tehnologica, #investitori captivi, #afaceri startup tehnologii digitale, #evaluare afaceri startup , #Aplicatii mobile