Combinatul Oltchim risca sa intre in faliment imediat. Afla motivele

Luni, 26 August 2013, ora 15:30
2004 citiri
Combinatul Oltchim risca sa intre in faliment imediat. Afla motivele

Combinatul petrochimic Oltchim Ramnicu Valcea risca sa se indrepte rapid spre faliment, daca cei doi administratori judiciari care se ocupa de procedura de insolventa nu vor fi inlocuiti de autoritati, a declarat Mihai Diculoiu, presedintele Sindicatului Liber Oltchim.

"Guvernul trebuie sa trimita o Comisie de analiza si decizie la nivelul Combinatului petrochimic Oltchim Ramnicu Valcea, care sa dispuna inlocuirea celor doi administratori judiciari care se ocupa de procedura de insolventa. In caz contrar, combinatul risca sa se indrepte rapid spre faliment.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a facut in ultima vreme o serie de declaratii prin care incearca sa intoxice opinia publica cu privire la rezultatele spectaculoase inregistrate de combinat dupa declararea procedurii de insolventa. Din pacate, declaratiile domnului ministru nu concorda cu realitatea. Salariile pe trei luni s-au platit din fondul de garantare, in prezent sunt restante la acordarea salariilor, iar combinatul functioneaza la numai 10% din capacitatea de productie", a afirmat Mihai Diculoiu.

Potrivit acestuia, singura firma serioasa care ar fi interesata sa investeasca in Combinatul Oltchim este compania SOCAR din Azerbaidjan.

"Desi s-au vehiculat diferite nume de firme dispuse sa investeasca in Combinatul Oltchim, din punctul meu de vedere singura firma serioasa este Compania Petroliera de Stat a Republicii Azerbaidjan - SOCAR. Dupa vizita facuta de premierul Victor Ponta in Azerbaidjan, la sfarsitul lunii iunie 2013, conducerea companiei SOCAR a anuntat ca va trimite in luna septembrie o delegatie care va face o analiza a activitatii Combinatului Oltchim si a Rafinariei Arpechim", a mai spus presedintele Sindicatului Liber Oltchim.

Acesta a precizat, totodata, ca trebuie sa se treaca urgent la aplicarea Strategiei de functionare si privatizare a Combinatului Oltchim.

Economia Rusiei contra cronometru. Spoiala de suprafață a industriei în floare, finanțată de China, și realitatea cruntă a vieții oamenilor de rând
Economia Rusiei contra cronometru. Spoiala de suprafață a industriei în floare, finanțată de China, și realitatea cruntă a vieții oamenilor de rând
Investițiile sporite, care însumează peste 10% din PIB, în sectorul militar, precum și evoluția producției industriale din ultimii doi ani din Rusia, sprijinită enorm de China, creionează...
Când va depăși China economia SUA: Concluzia-șoc dată de un expert de la Oxford, care schimbă totul
Când va depăși China economia SUA: Concluzia-șoc dată de un expert de la Oxford, care schimbă totul
Centrul de cercetare economică și de afaceri din Londra anunța, anul trecut, că China va avea într-adevăr cea mai mare economie a lumii, dar există o alță țară care amenință...
#Oltchim combinat faliment, #Oltchim pierderi financiare, #Oltchim insolventa , #Rezultate financiare