Oltchim a repornit prima sectie dupa 2 luni

Luni, 22 Octombrie 2012, ora 15:07
1193 citiri
Oltchim a repornit prima sectie dupa 2 luni

Prima sectie a combinatului Oltchim Ramnicu Valcea a pornit luni, in jurul orei 12, a declarat Corneliu Cernen, liderul sindicatului din combinat.

"A fost pornit compresorul de clor VRZA, utilajul cel mai important al sectiei de Electroliza cu Membrana. Va intra in probe 48 de ore si daca lucrurile merg bine, de miercuri efectiv incepe productia. Aici lucreaza direct 100 de salariati la care se adauga alti 200 la instalatiile adiacente sectiei", a declarat Cernev pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, conducerea Oltchim a renegociat contractele cu Salrom si Electrica Furnizare, astfel incat combinatul valcean sa poata fi repornit in aceasta saptamana.

Sectia Electroliza cu membrana produce lesie de soda, acid clorhidric, hipoclorit de sodiu, hidrogen si clor.

Astfel, dupa aproape 2 luni, de la sfarsitul lui august, Oltchim si-a reluat activitatea, traversand cea mai grea perioada in cei 40 de ani de cand la Ramnicu Valcea functioneaza acest combinat.

Pe 23 august combinatul a fost oprit din cauza datoriilor pe care societatea le-a inregistrat in ultimii patru ani. Salariatii si-au recuperat in urma protestelor restantele salariale iar conducerea a fost schimbata. In luna septembrie combinatul a trecut printr-un proces esuat de privatizare.

„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO
„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO
Opt din zece români preferă să cumpere online pentru a câștiga timp, peste media din Uniunea Europeană, într-o țară profund divizată între urban și rural, între adopție foarte...
Eveniment exploziv, o monedă a devenit cea mai puternică din lume: A crescut cu 25% față de dolarul american
Eveniment exploziv, o monedă a devenit cea mai puternică din lume: A crescut cu 25% față de dolarul american
Crizele multiple anunțate de către Nouriel Roubini, cunoscutul economist din Statele Unite, au lovit lumea după ce războaiele din Ucraina și Israel, precum și blocarea traficului maritim din...
#repornire Oltchim, #angajati Oltchim, #pornire sectii angajati Oltchim , #stiri Oltchim