Protestele continua la Oltchim. Manifestantii se indreapta spre Prefectura

Vineri, 29 Martie 2013, ora 11:10
1260 citiri
Protestele continua la Oltchim. Manifestantii se indreapta spre Prefectura
Foto: Exclusivnews.ro

Aproximativ 300 de salariati de la Oltchim au decis, vineri dimineata, sa continue protestele in fata sediului institutiei Prefectului din Ramnicu Valcea.

"Nu mai este treaba sindicatului. Noi le-am comunicat oamenilor neputinta statului de a le oferi solutii la revendicari. Stim ca li se poate da numai 45% din lichidarile pe luna februarie, restul banilor, potrivit legii, am inteles ca se cauta solutii impreuna cu AJOFM pentru acordarea a trei salarii brute pe economie.

Din pacate, nu ni s-a comunicat absolut nimic despre perspectiva de dezvoltare a combinatului. La ora 14,00 la Bucuresti va avea o discutie cu ministrul Vosganian, situatia este disperata", a declarat liderul Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu pentru Agerpres.

Protestele din curtea intreprinderii s-au incheiat dar 300 de salariati au decis sa mearga spre Ramnicu Valcea, 8 km pe jos, pentru a continua protestele in fata Prefecturii.

Incepand de luni angajatii de la Oltchim au reluat protestele in urma neachitarii restantelor salariale pe lunile decembrie, ianuarie si februarie, fiind nemultumiti si de lipsa unei strategii de repunere in functiune a combinatului valcean.

Economia Rusiei contra cronometru. Spoiala de suprafață a industriei în floare, finanțată de China, și realitatea cruntă a vieții oamenilor de rând
Economia Rusiei contra cronometru. Spoiala de suprafață a industriei în floare, finanțată de China, și realitatea cruntă a vieții oamenilor de rând
Investițiile sporite, care însumează peste 10% din PIB, în sectorul militar, precum și evoluția producției industriale din ultimii doi ani din Rusia, sprijinită enorm de China, creionează...
Când va depăși China economia SUA: Concluzia-șoc dată de un expert de la Oxford, care schimbă totul
Când va depăși China economia SUA: Concluzia-șoc dată de un expert de la Oxford, care schimbă totul
Centrul de cercetare economică și de afaceri din Londra anunța, anul trecut, că China va avea într-adevăr cea mai mare economie a lumii, dar există o alță țară care amenință...
#proteste Oltchim, #restante salariale Oltchim, #activitate combinat Oltchim , #stiri Oltchim