Aurul devine metal nepretios, la cel mai mic pret din august 2010

Vineri, 28 Iunie 2013, ora 12:50
2526 citiri
Aurul devine metal nepretios, la cel mai mic pret din august 2010

Pretul aurului a coborat vineri sub pragul simbolic de 1.200 de dolari uncia, atingand cel mai scazut nivel inregistrat de la inceputul lunii august 2010, pe fondul absentei temerilor inflationiste dar si al dezinteresului investitorilor.

In jurul orei 01.00 GMT, uncia de aur a coborat pana la 1.180,50 dolari, cel mai scazut nivel inregistrat dupa data de 2 august 2010. Ulterior si-a revenit usor, astfel ca in jurul orei 08.15 GMT se tranzactiona la 1.204,60 dolari, transmite AFP.

De la inceputul anului, metalul galben a pierdut peste 30% din valoare, pierzand 200 de dolari in doar doua zile la mijlocul lunii aprilie si ulterior alte 200 de dolari la inceputul acestei luni.

"Aurul evolueaza la cel mai scazut nivel din ultimele 34 de luni si se indreapta spre cea mai mare cadere trimestriala din ultimi 90 de ani", a declarat Lee Mumford, analist la Spreadex.

Potrivit analistilor, semnele succesive de imbunatatire a economiei americane si absenta de temeri inflationiste ii determina pe investitori sa renunte la aur in favoarea unor active mai riscante dar care ofera profituri mai mari.

Aurul este considerat in mod traditional o valoare de refugiu in fata inflatiei. In prezent insa inflatia se mentine la un nivel relativ scazut, in special in SUA si in Europa. In luna mai, preturile de consum in prima economie mondiala au inregistrat o crestere anuala de doar 1%.

In plus, perspectiva unei inaspriri a politicii monetare ultra relaxate urmata de Rezerva Federala americana in lunile urmatoare indeparteaza si mai mult posibilitatea unei cresteri a inflatiei, cel putin pe termen scurt si mediu.

Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini. Ce dispozitive o pot descărca
Google a extins accesul la aplicația Gemini, deschizând posibilitatea utilizării sale chiar și pentru telefoanele mai vechi, începând cu cele care rulează Android 10. Aplicația Gemini,...
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Cele mai utilizate aplicații de pe noul Apple Vision Pro
Apple a lansat oficial în Statele Unite, pe 2 februarie, primul său headset de realitate mixtă, Apple Vision Pro. Acesta vine cu o ofertă bogată de peste 600 de aplicații și jocuri special...
#pret aur, #cadere pret aur, #evolutie pret aur, #vanzari aur, #evolutie economie SUA , #Pret aur