Barilul de petrol OPEC a scazut la cel mai redus nivel din acest mileniu

Marti, 21 Aprilie 2020, ora 15:45
1790 citiri
Barilul de petrol OPEC a scazut la cel mai redus nivel din acest mileniu
Foto: Pixabay

Pretul petrolului din cadrul Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol s-a depreciat luni pana la 14,19 dolari pe baril, respectiv cu 21,9% (3,98 dolari) mai putin fata de ziua anterioara si cea mai redusa valoare din acest mileniu, a anuntat marti OPEC, citat de agentia EFE.

Barilul de petrol folosit drept referinta de OPEC nu s-a mai vandut la un pret atat de scazut de la criza petroliera din 1998/1999, provocata, ca si acum, de un exces de oferta si o scadere a cererii mondiale, desi intr-o masura mai mica decat in prezent.

Comparativ cu valoarea sa maxima din acest an, de 70,87 dolari (pe 6 ianuarie), barilul OPEC a inregistrat o ieftinire de 80%.

Dar, mai mult decat atat, trebuie mentionata prabusirea istorica de 305% experimentata luni de petrolul intermediar Texas (WTI, de referinta pentru America) in contractele futures cu furnizare in mai, care au avut termenul limita marti si au inchis pe teren negativ, la - 37,63 dolari.

Asta inseamna ca vanzatorii platesc in jur de 37,63 dolari/baril, pentru ca cineva sa le ia excesul, in contextul temerilor ca nu vor avea unde sa-l depoziteze.

Mari volume excedentare de petrol ameninta sa depaseasca actuala capacitate de inmagazinare, toate acestea in contextul unei cereri in cadere libera, cauzate de izolarea la domiciliu a milioane de persoane in toata lumea, pentru a frana pandemia de coronavirus.

Istorica reducere stabilita pe 12 aprilie de OPEC, Rusia si alte tari producatoare, de 9,7 milioane barili pe zi, nu doar ca vine prea tarziu - deoarece va intra in vigoare in mai - dar investitorii o considera insuficienta, fata de cele 26 milioane barili pe zi cu cat estimeaza Agentia Internationala pentru Energie ca va scadea consumul de petrol in acest trimestru.

Speranta este pusa acum in controlul pandemiei in circa 190 de tari si in revenirea treptata a economiei, in special in China, unde a inceput criza acum trei luni.

Reflectarea acestei perspective precaute se vede in recuperarea pretului pentru WTI in contractele futures cu furnizare in iunie, care a urcat cu 4,8%, pana la 21,39 dolari/baril, in tranzactiile anterioare deschiderii formale a bursei din New York, conform datelor de piata culese de EFE.

Totusi, tendinta de scadere persista la Londra, unde cotatia petrolului Brent cu furnizare in iunie s-a redus marti cu 21,7% . Petrolul de referinta in Europa era cotat, la 9:30 GMT, la International Exchange Futures, la 20,02 dolari, fata de 25,58 dolari la inchiderea de luni.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Razer se pregătește să lanseze primul mousepad de gaming cu LED-uri
Razer se pregătește să lanseze primul mousepad de gaming cu LED-uri
Compania Razer a anunțat lansarea noului mousepad de gaming Razer Firefly V2 Pro, promovat ca fiind primul din lume iluminat cu LED-uri, un accesoriu care transformă radical aspectul oricărui...
Avertisment al experților. Se va declanșa criza mondială, Armageddonul financiar: Cine o provoacă
Avertisment al experților. Se va declanșa criza mondială, Armageddonul financiar: Cine o provoacă
Lumea este astăzi un loc mai periculos decât în orice etapă de după Războiul Rece, totuși piețele sunt o imagine a unei nepreocupări nesuficiente, care se limitează la automulțumire, cu...
#Barilul de petrol OPEC, #scadere pret petrol , #Pret petrol