Bilanț negru în China după ridicarea restricțiilor anti-Covid. Zeci de mii de decese, raportate în spitale în numai o lună

Sambata, 14 Ianuarie 2023, ora 19:34
800 citiri
Bilanț negru în China după ridicarea restricțiilor anti-Covid. Zeci de mii de decese, raportate în spitale în numai o lună
Sistemul sanitar a fost copleșit de numărul mare al pacienților vârstnici FOTO Unsplash

China a anunţat sâmbătă, 14 ianuarie, cel puţin 60.000 de decese asociate COVID-19 în spitale de la ridicarea restricţiilor sanitare în această ţară, în urmă cu o lună, informează AFP.

”Un total de 59.938 (decese) au fost înregistrate între 8 decembrie 2022 şi 12 ianuarie 2023”, a declarat reporterilor Jiao Yahui, un responsabil din domeniul sănătăţii.

Această cifră nu ia în considerare decesele înregistrate în afara unităţilor medicale.

Dintre aceste decese, 5.503 au fost cauzate direct de o insuficienţă respiratorie legată de COVID-19, a precizat acest responsabil.

După trei ani în care a impus unele dintre cele mai draconice restricţii din lume, China a ridicat brusc, la începutul lunii decembrie, majoritatea măsurilor sanitare împotriva coronavirusului.

Ulterior, numărul de pacienţi a cunoscut o creştere puternică. Spitalele au fost asaltate de pacienţi în vârstă, iar crematoriile au fost copleşite de afluxul de cadavre.

În decembrie, Beijingul şi-a revizuit metodologia de numărare a deceselor atribuite COVID-19.

Doar cei care au murit direct din cauza unei insuficienţe respiratorii cauzate de coronavirus sunt acum incluşi în statistici.

Această controversată schimbare de metodologie face ca un număr mare de decese să nu mai fie înregistrate ca fiind cauzate de COVID-19.

Săptămâna trecută, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a criticat această nouă definiţie a decesului atribuit COVID-19 din China, considerând-o ”prea îngustă”.

Beijingul a respins criticile şi a cerut OMS să adopte o poziţie ”imparţială” în privinţa COVID-19.

Miercuri, autorităţile sanitare chineze au estimat că ”nu este necesar” să zăbovească în viitorul imediat asupra numărului exact de decese asociate COVID-19. ...citeste mai departe despre "Bilanț negru în China după ridicarea restricțiilor anti-Covid. Zeci de mii de decese, raportate în spitale în numai o lună" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#covid China, #ridicare restrictii, #Decese covid, #covid , #Stiri Sanatate