YouTube va investi in lansarea unor noi show-uri pentru cele mai populare vedete ale site-ului

Luni, 22 Septembrie 2014, ora 16:30
1511 citiri
YouTube va investi in lansarea unor noi show-uri pentru cele mai populare vedete ale site-ului
www.heraldextra.com

YouTube, site-ul de partajare de fisiere video detinut de Google, a anuntat ca va investi pentru a ajuta cele mai populare staruri ale sale sa experimenteze noi show-uri si formate, potrivit theguardian.com.

Acest anunt vine in continuarea strategiei YouTube de a investi in lansarea unor canale originale si in show-urile unor producatori de continut pentru acest site de partajare de fisiere video detinut de Google, transmite Mediafax.

"Simtim ca este vremea potrivita pentru a face o alta investitie importanta in creatorii nostri", a anuntat seful continutului original al YouTube, Alex Carloss.

Nimic despre cifre

El a precizat ca YouTube a decis sa finanteze continut nou al unora dintre creatorii de top ai site-ului, nu doar pentru a-i ajuta pe acestia sa isi implineasca ambitiile creative, ci si pentru a livra un nou material milioanelor lor de fani de pe aceasta platforma.

Anterior, Alex Carloss a fost sef la nivel international al divertismentului de pe YouTube, astfel incat noua sa functie indica in mod clar care este prioritatea pentru companie in prezent, potrivit theguardian.com.

Carloss nu a precizat care sunt vedetele de pe YouTube care vor beneficia de aceasta investitie si nici cati bani vor fi alocati pentru aceasta initiativa.

"Orice creator de continut poate spune ca a produce un continut nou competitiv nu este usor si ne asteptam sa invatam mult in timpul acestui proces. Vom experimenta cu noi formate si idei. Ne vom murdari mainile. Vom face si cateva greseli. Dar, impreuna, speram sa cream un nou continut fantastic pentru YouTube", a spus Alex Carloss.

Potrivit site-ului de tehnologie Recode, YouTube intentioneaza sa colaboreze pentru realizarea unor noi show-uri cu mai multi producatori traditionali de la Hollywood. Un astfel de producator a pretins ca YouTube ar fi oferit o suma de sub 10 milioane de dolari pentru a finanta un serial de zece episoade, in cadrul acestui proiect.

YouTube a lansat primul sau canal original in octombrie 2011 in SUA, avand un buget de 100 de milioane de dolari pentru a investi in canale ale unor producatori de continut de pe acest site, dar si in continut realizat de producatori traditionali. In octombrie 2012, aceasta initiativa a fost extinsa si in Europa.

In ultimii ani, site-ul YouTube, care este detinut de gigantul de internet Google, a incercat sa isi creasca veniturile prin atragerea unei comunitati de profesionisti si dezvoltatori de continut.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#YouTube investitii, #lansare show YouTube , #Stiri Social Media