Cati bani pierde Japonia dupa ce Jocurile Olimpice au fost amanate

Joi, 26 Martie 2020, ora 11:05
1605 citiri
Cati bani pierde Japonia dupa ce Jocurile Olimpice au fost amanate
Foto: Olympics2020

Amanarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo va genera "costuri foarte importante", au recunoscut joi organizatorii japonezi, care au anuntat infiintarea unui grup de lucru responsabil pentru gestionarea consecintelor acestei decizii istorice, generata de pandemia de coronavirus, informeaza AFP.

Amanarea Olimpiadei din 2020 pana in 2021, cel mai tarziu in vara anului viitor, reprezinta o provocare logistica majora pentru organizatori, in timp ce noile date pentru cel mai mare eveniment sportiv de pe planeta nu au fost inca stabilite.

"Trebuie sa ne asiguram ca problemele cu care ne confruntam pot fi solutionate una cate una', a declarat joi directorul executiv al comitetului de organizare Tokyo 2020, Toshiro Muto, promitand decizii cat mai curand posibil.

"Consideram ca cheltuielile suplimentare generate (de amanare JO - n.red) vor fi foarte semnificative", a adaugat el, fara a furniza totusi o estimare cuantificata.

Cotidianul japonez Nikkei afirma ca amanarea ar putea costa 300 miliarde de yeni (aproape 2,5 miliarde euro), inclusiv taxe de inchiriere a locatiilor siturilor, schimbarea rezervarilor la hoteluri si extinderea contractelor personalului organizator si al agentilor de securitate, printre altele.

Aceste costuri suplimentare ar putea evolua in functie de negocierile care vor urma intre diversi promotori ai proiectului, in special comitetul de organizare japonez, orasul Tokyo, statul japonez si Comitetul Olimpic International (CIO), precizeaza Nikkei, citand surse apropiate de acest dosar.

In decembrie 2019, organizatorii au estimat costul total al Olimpiadei de la Tokyo la 1.350 miliarde de yeni (11,5 miliarde euro) pentru partea japoneza.

"Cred ca va trebui sa reducem anumite ambitii. Uneori trebuie sa acceptam revizuirea planurilor", a avertizat joi Muto.

Presedintele comitetului de organizare, Yoshiro Mori, a reamintit ca niciodata Jocurile Olimpice nu au fost amanate pe timp de pace.

Tokyo-2020 ''se va confrunta cu provocari cu care nimeni nu s-a mai confruntat pana acum. Sunt sigur ca personalul nostru va putea face fata, dar va fi o sarcina foarte dificila'', a adaugat Mori. ...citeste mai departe despre "Cati bani pierde Japonia dupa ce Jocurile Olimpice au fost amanate" pe Ziare.com

#pierderi Japonia amanare Olimpiada , #Stiri Sport