Ministrul Finantelor: Impozitul pe constructiile speciale, "taxa pe stalpi", se mentine la 1,5%

Joi, 14 Noiembrie 2013, ora 08:30
4249 citiri
Ministrul Finantelor: Impozitul pe constructiile speciale, "taxa pe stalpi", se mentine la 1,5%

Ministrul de Finante, Daniel Chitoiu, a declarat miercuri, la Palatul Victoria, intr-o conferinta de presa comuna cu premierul Victor Ponta, ca impozitul pe constructiile speciale, "taxa pe stalpi", se va mentine la procentul de 1,5%, o estimare pesimista privind colectarea veniturilor din acest impozit fiind de 480-500 de milioane de lei.

"Nu (s-a decis reducerea taxei pe constructiile speciale - n.r.), procentul ramane 1,5% ca si la celelalte constructii, cladiri. Estimarea veniturilor bugetare colectate din acest impozit pe cladiri speciale este intre 480 si 500 de milioane de lei. Este o estimare pesimista. Noi consideram ca veniturile colectate sunt undeva la dublu sumei care a fost estimata. Aceasta impozitare a constructiilor speciale exista in toate statele europene. Noi o aveam exceptata. Povara fiscala nu va creste intr-un mod semnificativ. Si, asa cum spuneti si ati intitulat taxa pe stalp, vreau sa va spun ca toti stalpii de electricitate produc si alte venituri decat din activitatea de baza", a precizat ministrul Chitoiu.

Acesta sustine ca fiecare stalp este inchiriat de companiile detinatoare cu 50 de euro pe luna pentru companii de telefonie mobila, pentru companii de publicitate. Deci, aceste constructii speciale produc si alte venituri decat activitate de baza. Este si normal sa fie impozitate cum, de altfel, toate statele impoziteaza constructiile speciale.

In completare, premierul Victor Ponta a adaugat in legatura cu acest subiect, ca el si Executivul pe care-l conduce isi propun "un dialog foarte bun cu mediul de afaceri si asociatiile de profil".

"Ii consider foarte importanti pe toti cei care investesc in Romania. Pe de alta parte, sunt absolut convins ca ceea ce exista in toata Europa ca si taxare nu poate fi exceptat pentru foarte mult timp in Romania. Ne dorim foarte mult ca prin celelalte masuri fiscale pe care le-am luat sau le-am pastrat - cota unica este meritul in principal al domnului Chitoiu si al colegilor domniei sale, reducerea CAS pe care USL si-a asumat-o ca obiectiv pentru semestrul al II-lea, cresterea radicala a absorbtiei de fonduri europene, scaderea dobanzii de referinta anuntata de Banca Nationala... Toate acestea au creat un cadru investitional propice. Si, dincolo de vorbe, cea mai buna dovada apare atunci la Romgaz suprasubscrierea este de patru ori, cand la titlurile de stat romanesti este de sase ori. Deci, exista incredere", a spus premierul.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#impozit constructii speciale, #procent taxa stalpi, #venituri buget Romania , #Taxe locale