Ghid de calatorie: Viziteaza Barcelona in plina toamna

Duminica, 01 Noiembrie 2015, ora 00:00
9796 citiri
Ghid de calatorie: Viziteaza Barcelona in plina toamna
Foto: Pixabay

Tinutul catalan se dovedeste fermecator in fiecare anotimp, iar fiecare sezon adauga cate ceva nou pe harta atractiilor turistice din Barcelona.

In miez de toamna, orasul lui Gaudi dezvaluie vizitatorilor o frumusete aparte pe care o poti savura pe indelete imbratisand stilul de viata usor oriental al localnicilor, dezvaluie site-ul A Luxury Travel Blog.

Baile arabe

Secole la rand, Barcelona a fost un punct de confluenta al civilizatiilor mediteraneene, iar dovada o reprezinta mostenirea unotr traditii si obiceiuri aduse de evrei si arabi pe pamantul iberic.

Baile arabe sunt o adevarata desfatare pentru calatorul care cauta un strop de relaxare dupa o plimbare prin aerul racoros care imbraca orasul in miez de toamna.

Le vei gasi intr-o cladire veche de pe Passeig Picasso, la nr. 22. Intra sa te bucuri de senzatiile date de bazinele cu apa incalzita la diferite temperaturi si lasa-te rasfatat de masajul dintr-un hamam autentic.

Ciocolata cu churros

Catalanii au imbratisat ciocolata ca pe o minune divina si au dus-o la rang de arta. Combinata cu churros, bautura fierbinte si aromata poate sa iti insenineze ziua in care hoinaresti fara griji pe strazile metropolei catalane.

Sunt multe localuri in Barcelona unde poti savura o ciocolata calda, dar doar pe bulevardul Petritxol ti se va servi o ciocolata calda atat de densa incat ii poti savura pe deplin textura si aroma rafinata.

Incearca o "xocolata con churros" la Petritxol Cafe, Dulcinea sau Granja la Palaresa ori viziteaza Museu de la Xocolata, un adevarat omagiu pe care locuitorii Barcelonei l-au adus bauturii lor preferate.

Plimbare la Tibidado

Lasa orasul in urma pentru cateva ore si indreapta-te spre Tibidado, o colina muntoasa din apropierea Barcelonei.

Oraselul este dominat de impunatoarea catedrala ridicata in varful colinei, iar in imediata apropiere a acesteia vei gasi si un parc de distractii. Din gara unde te va lasa trenul FGC poti lua Tramvia Blau (Tramvaiul Albastru) catre orasul de pe colina.

La capatul sinelor de tramvai vei gasi funicularul care te va transporta pana la Tibidabo.

Bucura-te de panorama oferita asupra Cataloniei si a orasului Barcelona si apoi indreapta-te spre restaurantul Mirablau pentru a savura un excelent cocktail.

Plimbare in cartierul evreiesc

Evreii au facut parte din peisajul obisnuit al Barcelonei medievale, un intreg cartier evreiesc stand inca in picioare in orasul vechi.

Viziteaza magazinele cu aer oriental, sinagoga si strazile inguste ale cartierului. Nu rata insa o vizita la ceainaria Caj Chai, de pe Carrer de Sant Domenec del Call, nr. 12, unde aroma diferitelor tipuri de ceaiuri exotice te va incanta pe deplin.

Spectacol la opera

Arta este la ea acasa in Barcelona, dar pe langa bijuteriile arhitecturale lasate in urma de geniul lui Antonio Gaudi si ale discipolilor sai si demonstratiile de dans si muzica stradala, orasul iti ofera si o excelenta selectie de spectacole puse in scena la Palau de la Musica sau la Liceu Opera.

Ambele sali de concerte sunt adevarate minuni arhitecturale, decorul lor bogat fiind un adevarat spectacol in sine.

#atractii turistice Catalonia, #city break Barcelona, #vacanta spania , #Ghid de calatorie