Iglu de lux cu partie privata si rachete de zapada din partea casei

Sambata, 25 Octombrie 2014, ora 00:00
5376 citiri
Iglu de lux cu partie privata si rachete de zapada din partea casei

Vacanta in Elvetia inseamna pentru tine o plimbare cu rachetele de zapada, cazare in iglu, conditii de lux, partii private si privelisti magulitoare inca de cand deschizi ochii, dimineata?

Business24 iti recomanda Whitepod Hotel, un complex turistic alcatuit din unitati de cazare sub forma de iglu, dotate cu cate o terasa de lemn, de unde poti admira peisajul spectaculos in timp ce-ti bei cafeaua, dar si un paturi imense si calduroase, iPod-uri pline cu muzica, baie proprie cu toate conditiile unui hotel de patru stele si soba cu lemne.

Complexul dispune de 15 astfel de unitati, 5 destinate familiilor numeroase sau grupurilor si 10 destinate cuplurilor in cautare de relaxare totala.

In plus, complexul iti pune la dispozitie peste sapte kilometri de partii de schi private, si, de sigur, ca orice complex de lux din Alpii Elvetieni, Whitepod Hotel are si propriul sistem de teleschi.

Vei urca pe munte, in rachete de zapada pana la iglu

Whitepod se afla in Elvetia, in cantonul Valais ( unul dintre cele 26 cantoane ale Elvetiei, in partea sud-vestica a tarii), in satul Les Cernieres, la baza lantului muntos Dents-du-Midi, la inceputul alpilor elvetieni.

Complexul se afla la 45 de minute de mers cu masina de la Montreux sau la o ora si jumatate de mers cu masina de la aeroportul din Geneva. Daca nu vrei sa inchiriezi o masina pentru aceasta deplasare, trebuie sa stii ca cea mai apropiata gara este Aigle, la care vei ajunge dupa o ora si jumatate de mers cu trenul de la aeroportul din Geneva. Stai linistit, sunt mai multe trenuri care duc intr-o zi acolo, asadar poti face cu usurinta legatura de la aeroport.

Complexul se afla vizavi de renumitul complex de schi Villars, deasupra orasului Monthey. Satul Les Cernieres se afla la 1.250 de metri altitudine, in timp ce cazarea in igluuri se afla la 1.400 de metri altitudine.

Asadar, casutele nu se afla in apropiere de receptie. De la recieptia aflata in Les Cernieres pana la zona cu casute ai de parcurs un drum de 20 de minute pe jos. La inregistrare vei primi un ghiozdan, o harta, o lanterna, rachete de zapada si bete, pentru a ajunge cat mai usor la casuta ta.

Drumul nu este unul dificil, iar transportul bagajelor este asigurat de catre angajatii hotelului.

Cum faci o rezervare

Daca vrei sa-ti faci o rezervare, o poti face online. In calendarul pus le dispozitie de catre hotel iti vei da seama cu usurinta daca mai sunt sau nu camere disponibile pentru perioada in care ti-ai dori sa rezervi un iglu pentru tine.

Spre exemplu, daca te intereseaza cateva zile de vacanta in decembrie, poti rezerva un iglu Deluxe, intre 18 si 21 decembrie, pentru 2.170 de franci elvetieni, dar poti face plata si in euro.

Iar pentru garantia experientei, Tripadvisor a adunat pentru tine cateva pareri ale vizitatorilor care au trecut pe la complex turistic.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#cazare elvetia, #vacanta elvetia, #Elvetia iglu, #Whitepod Hotel Elvetia , #Cazare