Lacul supranumit Laguna albastră a României. De ce este comparat cu Maldive VIDEO

Miercuri, 29 Iunie 2022, ora 04:02
609 citiri
Lacul supranumit Laguna albastră a României. De ce este comparat cu Maldive VIDEO
Lacul Laguna Albastră de lângă comuna Aghireșu din judeţul Cluj, este considerat una dintre minunile României. FOTO stiridecluj.ro

Vacanța în România poate fi o alegere inspirată pentru cei care aleg locații inedite.

Lacul Laguna Albastră de lângă comuna Aghireșu din judeţul Cluj, este considerat una dintre minunile României. Cei care au ajuns acolo au fost impresionați de apa albastră, care se aseamănă cu cea din Marea Mediterană. Alții l-au comparat cu imaginile impresionante din Maldive.

Lacul denumit ”Laguna Albastra” se află la aproximativ 30 de kilometri de Cluj-Napoca. Din București se ajunge în aproximativ 6 ore cu mașina. Este considerat unul dintre cele mai frumoase lacuri din România, datorită nisipului alb și a apei sale azurie. Este înconjurat de tufișuri de papură și te peisajul te face să te bucuri cu adevărat de natură. O zi petrecută acolo te încarcă cu adevărat cu energie.

Lacul s-a format pe locul unei exploatări de caolin. În gropile excavate s-a adunat ploaia, iar terenul nisipos din jur a fost sculptat de şiroaiele de ploaie. Se spune că în această apă albastră, colorată de reziduurile de caolin, până prin anii 90 mai găseai şi peşti, dar în 1995 în urma unor lucrări balta a secat. Din fericire apa s-a adunat din nou, iar pe malul lacului, a apărut chiar şi stufărişul, potrivit stiridecluj.ro.

Practic, Laguna Albastră este situată în mijlocul unui crater, care a fost excavat de utilaje. Iar apa, provenind din ploi şi izvoare subterane, s-a colectat aici și a creat lacul.

În apropiere se găsește și o pădure de gorun. Zona este perfectă pentru plajă și pentru scăldat. Pasionații de fotografie vor găsi, de asemenea, cadrul perfect. Lacul nu este extrem de popular, mai mult localnicii obișnuiesc să meargă acolo, așa că nu este, de obicei, plin de turiști.

Înapropiere se mai găsește un alt lac interesant: Laguna roșie.

...citeste mai departe despre "Lacul supranumit Laguna albastră a României. De ce este comparat cu Maldive VIDEO" pe Ziare.com

#laguna albastra, #lac, #vacanta romania, #Cluj , #Stiri Vacanta