Se lansează programul "Litoralul pentru toţi". De la cât pornesc prețurile anul acesta

Vineri, 20 Mai 2022, ora 10:14
792 citiri
Se lansează programul "Litoralul pentru toţi". De la cât pornesc prețurile anul acesta
Plajă din Mamaia FOTO Google maps/ Grigore Silviu Vlăduț

Programul social “Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 40, începe duminică, 22 mai, dată de la care turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră cu tarife ce pornesc de la 34 de lei pe noapte de persoană, preţurile fiind cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon, arată datele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

”Programul social “Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 40, începe pe 22 mai, dată de la care turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră cu tarife ce pornesc de la 34 de lei pe noapte de persoană, preţurile fiind cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon”, anunţă Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Pentru ediţia din acest an şi-au anunţat participarea zeci de hoteluri din toate staţiunile de pe litoralul românesc, care pun la dispoziţia turiştilor, cumulat, un număr de aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte.

Astfel, până pe data de 19 iunie, românii pot petrece un sejur pe litoralul românesc în extra-sezon, cu tarife pornind de la 34 de lei pe noapte de persoană. La fel ca în anii precedenţi, pachetele turistice pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă.

“Recomandăm turiştilor să-şi facă vacanţele pe litoralul nostru şi în extrasezon. Au toate motivele: plajele şi staţiunile nu sunt aglomerate, vremea este foarte frumoasă şi, poate cel mai important argument, preţurile sunt mult mai mici decât în lunile iulie şi august. Mă bucur că, în ciuda vremurilor dificile pe care le traversăm, putem să ducem mai departe acest program care a devenit o tradiţie şi să le oferim tuturor românilor posibilitatea de a petrece câteva zile la plajă la tarife mai mult decât accesibile”, afirmă Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.

Tarifele prin programul “Litoralul pentru Toţi” sunt cu până la 70% mai mici faţă de cele din vârf de sezon. Cel mai ieftin pachet pentru o noapte de cazare fără mic dejun începe de la 34 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopţi de cazare.

Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masa all-inclusive, tarifele încep de la 160 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 3 nopţi de cazare.

Programul Litoralul pentru Toţi se află la ediţia cu numărul 40 şi este singurul program so ...citeste mai departe despre "Se lansează programul "Litoralul pentru toţi". De la cât pornesc prețurile anul acesta" pe Ziare.com

#litoralul pentru toti, #lansare, #2022, #preturi, #hoteluri, #all inclusive Romania , #Stiri Vacanta