Prețurile găsite de românii care au ajuns deja în Grecia. Cât costă acum berea, combustibilul sau o călătorie cu feribotul

Luni, 02 Mai 2022, ora 11:34
953 citiri
Prețurile găsite de românii care au ajuns deja în Grecia. Cât costă acum berea, combustibilul sau o călătorie cu feribotul
Imagine din Thassos FOTO Pixabay

Unii dintre românii care au deschis sezonul vacanțelor în Grecia înainte de venirea verii împărtășesc deja impresii pe grupurile dedicate călătoriilor în această țară.

Este cazul unui român care a făcut un tur al Insulei Thassos și a postat un rezumat al experienței sale pe grupul Forum Thassos de pe Facebook.

"Cei 2 ani de pandemie nu au știrbit cu nimic frumusețea locurilor și ospitalitatea localnicilor.

Insula se "deschide" cu fiecare zi ce trece. Peste tot se deschid obloanele, se face curățenie și magazin după magazin își deschide porțile.

Terasele, unele închise, altele din ce in ce mai pline. Prețurile au urcat puțin, cam peste tot, ca și la noi.

Ferry 30+ euro un turism și 2 persoane pe sens.

Berea de la 3.50 a ajuns la 4.50, atât pe plajă cât și la terasă.

Motorina cea mai ieftină 1.95 până pe la 2.10 la BP.

O masă decentă la restaurant, două porții, două beri, între 30 si 45€, depinde de locație.

Din fericire peste tot la fel de gustoasă și proaspătă.

O salată grecească cam 7/8€. Dar până la urmă nici la noi, acum nu mai este ce era anul trecut din perspectiva prețurilor.

Covidul este istorie și el, dar încă se mai poartă masca, dar la libera alegere, nefiind obligatorie nicăieri.

Ca și concluzie: Fie că ai 2000€ in buzunar sau ai carne la garniță, supă la plic sau conserve în bagaje, nu contează. Gura lumii va face ce știe ea mai bine.

Nu trăiești pentru nimeni, și nimeni în locul tău. Ia-ți familia și două prosoape. aruncați budigăii de plajă în valize și via Grecia.

Nu știi ce îți aduce ziua de mâine. Până atunci mai este ziua de azi și unde mai pui ca mai este și frumoasă", își încheie acesta postarea.

În comentarii, acesta precizează că vremea este caldă, frumoasă, mai rece dimineața și seara, "dar super ok in timpul zilei", iar temperatura ajunge la 22-23 de grade Celsius. ...citeste mai departe despre "Prețurile găsite de românii care au ajuns deja în Grecia. Cât costă acum berea, combustibilul sau o călătorie cu feribotul" pe Ziare.com

Prețuri de Mamaia în Vama Veche. Cât costă să mănânci și să te cazezi de 1 Mai: ”Gradul de ocupare depășește 90%”
Prețuri de Mamaia în Vama Veche. Cât costă să mănânci și să te cazezi de 1 Mai: ”Gradul de ocupare depășește 90%”
Românii se pregătesc pentru vacanța de 1 Mai și de Paște. Hotelierii de pe litoral, de la Vama Veche, se laudă că rezervările s-au epuizat deja. Distracția va începe din 26 aprilie,...
Cât costă iepurașul de ciocolată pentru Paște în România față de Marea Britanie: ”Românul e cel mai hapsân comerciant”
Cât costă iepurașul de ciocolată pentru Paște în România față de Marea Britanie: ”Românul e cel mai hapsân comerciant”
De trei ani, prețurile continuă să crească într-un ritm amețitor. Salariile și pensiile, mai puțin. La nivelul UE, țara noastră e pe primul loc la inflație. Inclusiv comparativ cu...
#preturi, #Grecia, #thassos, #vacanta grecia, #turisti romani, #bere, #combustibili, #feribot , #Stiri Vacanta