Orașele din România preferate de turiști pentru un city break în această vară. Rezervările la hotel au crescut spectaculos

Vineri, 26 August 2022, ora 15:42
1132 citiri
Orașele din România preferate de turiști pentru un city break în această vară. Rezervările la hotel au crescut spectaculos
Oradea se află în topul preferințelor românilor pentru un city break FOTO ebihoreanul.ro

Preţurile mai mari cu până la 20% la serviciile din turism au forţat românii dornici să călătorească să opteze pentru unităţi de cazare mai ieftine, care să le permită să se încadreze într-un anumit buget.

În premieră, aceasta a fost prima vară în care destinaţiile montane au fost mai apreciate decât cele de pe litoral, arată datele centralizate de o platformă online de rezervări hoteliere.

Conform Travelminit.ro, la începutul acestui an, platforma a înregistrat cu 22% mai multe înnoptări, comparativ cu 2019.

"În perioada iunie - august 2022, preţul pentru o noapte de cazare la unităţile din România a crescut cu 21%, iar valoarea totală a rezervărilor făcute de români a crescut cu numai 7%, ceea ce înseamnă că turiştii s-au orientat acum către pachete de cazare mai ieftine sau că au scurtat durata sejurului lor pentru a atenua efectul inflaţiei asupra turismului", a declarat Rigo Ferenc, CEO Travelminit.ro.

Cele mai populare destinaţii, în perioada iunie - august 2022, au fost: litoralul românesc (cu staţiunile Eforie Nord, Costineşti, Mamaia şi Eforie Sud în topul preferinţelor), destinaţiile montane (cu Braşov, Predeal, Buşteni şi Sinaia, pe primele locuri), destinaţiile balneare (printre care se află: Sovata, Praid, Băile Felix şi Băile Herculane) şi marile oraşe (Oradea, Sibiu, Bucureşti şi Cluj-Napoca, cu cele mai multe rezervări).

În acest context, destinaţiile montane au înregistrat o creştere anuală a rezervărilor de 45%, în timp ce numărul rezervărilor de pe litoral s-a majorat cu doar 41%, în acest an, comparativ cu datele din 2021. De asemenea, rezervările pentru marile oraşe au crescut cu 31%, iar cele pentru destinaţiile balneo-climaterice cu 19%, de la an la an.

Potrivit sursei citate, preţul mediu pentru o cameră dublă/noapte a crescut cu minimum 15%, în perioada iunie - august 2022, faţă de intervalul similar din anul anterior. Totodată, o medie de 67% dintre rezervările efectuate în vârful sezonului au fost consemnate în ultimele 14 zile dinaintea check-in-ului, "semn că trendul last-minute apărut în timpul pandemiei s-a păstrat şi că turiştii sunt acum mult mai spontani atunci când vine vorba de vacanţa lor", notează raportul de specialitate. ...citeste mai departe despre "Orașele din România preferate de turiști pentru un city break în această vară. Rezervările la hotel au crescut spectaculos" pe Ziare.com

#city break Romania, #oradea, #cazare, #turism Romania , #Stiri Vacanta