6 beneficii ale vitaminei E pentru organism

Miercuri, 02 Noiembrie 2022, ora 17:32
549 citiri
6 beneficii ale vitaminei E pentru organism
FOTO: pexels.com

Vitaminele implicate în funcționarea organismului nostru sunt numeroase și fiecare dintre ele joacă un rol esențial. Vitamina E este una dintre ele, fiind cunoscută și sub numele de tocoferol. Este liposolubila și participă la buna funcționare a corpului nostru. Este un antioxidant important, care ajută în lupta contra infecției și menține globulele roșii sănătoase.

Semințele, nucile și uleiurile vegetale sunt cele mai bune surse de vitamina E. Necesarul zilnic de vitamina E este direct proporțional cu vârsta și cantitatea de acizi polinesaturați din alimentele consumate, putând fi asigurat în general de o dietă echilibrată. Bătrânii, femeile însărcinate și cele care alăptează au nevoie de un aport suplimentar de vitamina E. Află din rândurile care urmează despre beneficiile acestei vitamine pentru corpul nostru.

1. O vitamina antioxidantă

Vitamina E pentru organism înseamnă protejarea membranelor celulare care alcătuiesc corpul nostru. Se numește antioxidantă, deoarece participă la neutralizarea și eliminarea radicalilor liberi prezenți în exces în organism.

Radicalii liberi au efecte nocive asupra celulelor, le accelerează îmbătrânirea. Acest lucru poate avea consecințe grave pe termen lung, deoarece radicalii liberi contribuie la dezvoltarea anumitor afecțiuni (boli cardiovasculare, cancere etc.).

Pe de altă parte, vitamina E reduce sau previne oxidarea lipoproteinelor de densitate scăzută, adică a colesterolului rău (LDL). Oxidarea colesterolului LDL este legată de dezvoltarea bolilor cardiovasculare și a aterosclerozei [1].

2. Efecte benefice asupra pielii

Un bun aport de vitamina E ajută la menținerea sănătății și frumuseții pielii. Așa cum ai aflat deja, acționează asupra membranelor celulare, păstrându-le sănătoase și puternice, astfel îi oferă pielii elasticitate. În plus, ca vitamină antioxidantă acționează ca un agent anti-îmbătrânire, prin întârzierea apariției liniilor fine și a ridurilor.

Mai este cunoscut și faptul că această vitamină ajută la ameliorarea cicatricilor și la vindecarea rănilor minore și a arsurilor [2].

3. Aliat în întărirea imunității

Odată cu înaintarea în vârstă, apărarea imunitară tinde să-și piardă din eficacitate. După 70 de ani, îmbătrânirea afectează semnificativ sistemul imunitar, deci protecția împotriva bolilor și infecțiilor scade. Această slăbire a imunității este în mare măsură legată de un deficit al anumitor nutrienți, inclusiv vitamina E. Prin urmare, o doză zilnică de vitamina E poate îmbunătăți răspunsul imun, în special la vârstnici [3].

4. Protecție împotriva bolilor neurodegenerative

Vitamina E joacă un rol important și în prevenirea declinului cognitiv și a dezvoltării bolilor neurodegenerative. Se vorbește de proprietățile preventive ale acestei vitamine în cazul bolii Alzheimer, dar și de existența unei legături între boala Parkinson și o dietă bogată în vitamina E. Deoarece este prezentă în membranele celulare, joacă un rol definitoriu pentru sănătatea celulelor [4].

5. Ajutor în probleme menstruale

Vitamina E este un aliat al femeilor. Aportul zilnic al acestei vitamine aduce îmbunătățiri în tratamentul tulburărilor menstruale. Dozele zilnice recomandate variază în funcție de simptomele întâlnite. De regula, vitamina E ajută la reducerea intensității durerii menstruale, precum și a duratei acesteia, în cazul adolescentelor [5].

6. O vitamină bună pentru vedere

Vitamina E este bună pentru vedere, fiind folosită adesea ca adjuvant pentru prevenirea și tratarea afecțiunilor oculare. Acest lucru se întâmplă cu precădere în cazul afecțiunii numite degenerescență maculară. Persoanele care au această boală se pot bucura de beneficiile unei combinații de vitamine, E si C, împreună cu zinc.

În plus, vitamina E are o acțiune preventivă și împotriva cataractei. În concluzie, este o vitamină esențială și benefică pentru sănătatea ochilor, în special când este asociată cu vitamina A [6].

Așa cum ai aflat, vitamina E este esențială pentru buna funcționare a organismului nostru, având roluri bine definite. Este important să ai zilnic un aport suficient, fără a fi nevoie de suplimentare dacă nu ai purtat în prealabil o discuție cu medicul. Un regim alimentar sănătos și echilibrat îți va oferi toți nutrienții de care ai nevoie.

Referințe:

1. Naturaforce.com. Vitamine E: Bienfaits, indications et recommandations. 2021, https://www.naturaforce.com/tout-savoir-sur-les-vitamines/vitamine-e/. Accesat in 2 noiembrie 2022.

2. Idem.

3. Idem.

4. Idem.

5. Idem.

6. Idem.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#vitamina e, #organism, #vitamina e pentru organism , #Stiri Viata sanatoasa