Alimentatie sanatoasa: 3 retete inedite cu sirop de catina

Marti, 18 Mai 2021, ora 14:19
822 citiri
Alimentatie sanatoasa: 3 retete inedite cu sirop de catina
sirop de catina FOTO: dineden.ro

Catina sau Hippophae rhamnoides este utilizata adesea in medicina traditionala chineza, datorita continutului ridicat de vitamine, antioxidanti, flavonoide si minerale, care sunt responsabile pentru imbunatatirea starii de sanatate. Cultivat initial in Asia Centrala si Europa, popularitatea acestui arbust care produce fructe de mici dimensiuni a crescut, ajungand sa fie prezent astazi pe aproape toate continentele.

Unul dintre cele mai consumate preparate derivate din catina este siropul natural, care se administreaza ca atare sau se dilueaza cu apa. Totusi, in afara modului standard de administrare, siropul de catina poate fi folosit in mai multe moduri, iar cei care doresc sa integreze acest superaliment in dieta se pot inspira din urmatoarele trei idei inedite!

Mic dejun energizant: musli cu sirop de catina

Prima masa a zilei este foarte importanta si trebuie sa contina ingrediente care sa ofere un plus de energie si un aport optim de fibre si vitamine. In acest sens, un musli preparat din ingrediente atent alese este un aliat de incredere pentru toti cei care au grija de alimentatia lor. Vestea buna este ca aceasta reteta poate fi preparata de seara si pastrata in frigider pana dimineata, timp in care cerealele vor ajunge sa aiba consistenta ideala! Cantitatile necesare pentru doua portii de musli cu sirop de catina sunt:

  • o cana de cereale musli;
  • 160 ml de lapte integral sau vegetal (de cocos, migdale, caju, orez sau soia);
  • 3-4 linguri de sirop de catina;
  • optional, fructe proaspete (zmeura, catina, afine sau mure) pentru topping.

Intr-un recipient care se poate inchide ermetic, borcan sau caserola, se adauga laptele si cerealele musli, care se pastreaza peste noapte in frigider. Preparatul poate fi consumat si dupa o ora, insa cu cat amestecul este pastrat mai mult la frigider, cu atat cerealele vor fi mai moi. Inainte de consum, se adauga siropul de catina si se amesteca. Se toarna totul intr-un bol si se adauga topping-ul din fructe proaspete.

Gustare rafinata si delicioasa: platou de branzeturi cu sirop de catina

Platourile de branzeturi sunt ideale pentru a fi consumate pe post de gustare. Desi variantele intalnite cel mai des sunt cele in care se asociaza diverse tipuri de branzeturi cu struguri, exista si alte combinatii inedite, care vor impresiona, cu siguranta, invitatii la masa. Cantitatile se stabilesc in functie de numarul de persoane, iar ingredientele de care va fi nevoie sunt:

  • branzeturile preferate (cheddar maturat, gouda, comte, camembert, manchego, parmezan, gorgonzola, stilton etc.);
  • sirop de catina presat la rece;
  • miere cruda;
  • miez de nuca;
  • smochine.

Pe un platou din lemn se asaza branzeturile, iar din loc in loc se pun miezul de nuca si smochinele taiate in sferturi. Mierea si siropul de catina se pun in recipiente de dimensiuni mici, pentru ca fiecare persoana sa poata asezona branza cu topping-ul preferat.

Desertul copilariei reinventat: orez cu lapte si sirop de catina

Pentru a prepara orezul cu lapte se poate folosi reteta obisnuita, in functie de preferinte. Diferenta, de aceasta data, este ca, pe langa ingredientele uzuale - orez, lapte, zahar si vanilie - va fi nevoie si de sirop de catina. Acesta se adauga la finalul prepararii, direct in farfurie, pe post de topping, dupa gust. Astfel, traditionalul desert al copilariei poate fi reinterpretat in mod inedit. In plus, folosirea de siropuri naturale, asa cum este cel de catina, va aduce un plus de sanatate in farfurie!

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#sirop de catina, #catina , #Stiri Viata sanatoasa