Eficiența măștilor de protecție. Cum recunoști calitatea acestora?

Luni, 14 Februarie 2022, ora 19:02
798 citiri
Eficiența măștilor de protecție. Cum recunoști calitatea acestora?
masti de protectie FOTO: shutterstock.com

Dacă îți dorești să achiziționezi măști de protecție eficiente in contextul Covid-19, însă ai nevoie de garanția calității oferite, aflăm astăzi cum poți recunoaște un produs acreditat.

Ca orice alt produs medical comercializat în România, masca de protecție trebuie să prezinte elemente conforme cu anumite standarde în vigoare. Iată despre ce este vorba:

Masca de protecție trebuie să respecte standardul ISO 13485

Comanzi online masca FFP2 sau FFP3? Citește cu atenție informațiile descoperite în pagina produsului respectiv, pentru a avea garanția producătorului privind respectarea standardului de calitate ISO 13484.

Acesta este principalul sistem de management al calității pentru producătorii de dispozitive medicale, ce impune cerințe specifice în etapa de proiectare, precum și condiții speciale pentru dispozitivele medicale sterile.

ISO 13485 este standardul de calitate al sectorului medical și include toate tipurile de dispozitive medicale. Măștile de protecție fără o astfel de acreditare sunt neconforme cu cerințele impuse de autorități și trebuie retrase de pe piață în regim de urgență.

Cu alte cuvinte, standardul ISO trebuie aplicat tuturor entităților implicate în fabricarea oricărui tip de produs medical, de aceea, producătorii de măști pentru protecție respiratorie sunt și vizați de acest cadru al calității.

Masca de protecție trebuie să dețină marcaj CE

Alege doar măști de protecție marcate cu simbolul CE, obligatoriu pentru produsele comercializate în Spațiul Economic European, între granițele căruia se află și țara noastră.

CE reprezintă acronimul pentru conformité européenne, sintagmă provenită din limba franceză, tradusă prin „conformitate europeană”. O masca de protecție CE este conformă cu specificațiile UE, privind siguranța și sănătatea consumatorului, precum și cea a mediului.

Marcajul CE se aplică doar de producător, sau de reprezentantul său autorizat. Marcajul trebuie să fie vizibil, lizibil și durabil. De obicei, se aplica pe produs. Dacă acest lucru nu este posibil, se aplică pe ambalaj și pe documentele ce însoțesc marfa expediată / livrată

Un marcaj asemănător cu CE poate apărea pe produsele importate din China, producătorii chinezi aplicând CE (China Export / China Electronics) pe ambalajele produselor comercializate. Diferența dintre cele două simboluri este dată de distanța dintre litere, existând mai mult spațiu în cazul simbolului CE european.

Masca de protecție trebuie să respecte EN 149:2001 - A1:2009

EN 149:2001 - A1:2009 este standardul european care stabilește specificațiile tehnice pentru dispozitivele de protecție respiratorie filtrante.

Măștile de protecție conforme cu standardul EN 149:2001 - A1:2009 sunt clasificate în:

  • FFP1 - cel mai redus nivel de protecție / produsele din clasa P1 rețin aproximativ 80% din totalul particulelor mai mici de 2 μm
  • FFP2 - nivel superior de protecție / produsele din clasa P2 rețin aproximativ 94% din totalul particulelor de 0,5 μm
  • FFP3 - cel mai ridicat nivel de protecție împotriva particulelor / produsele din clasa P3 rețin aproximativ 99.95% din totalul particulelor mai mici de 0,5 μm.

Sunt realizate din material textil (până la 5 straturi de protecție) și utilizate în diferite domenii de activitate, pentru a-i proteja pe muncitori împotriva particulelor solide atomizate de mici dimensiuni. Exemple: praf, fum, azbest etc

Însă odată cu începerea crizei sanitare globale, rezultatele studiilor realizate până acum au demonstrat eficiența acestora în reducerea riscului de răspândire comunitară a SARS-CoV-2, în condițiile în care sunt purtate corect și nu prezintă deteriorări.

Citește cu atenție informațiile de pe ambalaj, sau prezente în pagina de produs, dacă mergi pe varianta unei sesiuni de cumpărături online. Aceste marcaje atesta calitatea măștii de protecție FFP comandate, în conformitate cu standardele în vigoare!

#masti, #masti de protectie , #Stiri Viata sanatoasa