Patru tipuri de protectie de care poti avea nevoie pentru ochelarii de vedere

Miercuri, 28 Octombrie 2020, ora 19:55
3800 citiri
Patru tipuri de protectie de care poti avea nevoie pentru ochelarii de vedere
Sursa foto: unsplash.com

Atunci cand mergi intr-un magazin de optica, este important sa te interesezi despre tipul de lentile pe care sa le alegi dar si despre tratamentele pentru lentile, care functioneaza ca un invelis protector pentru acestea.

O parte dintre tratamentele pentru lentile sunt benefice si te pot proteja de radiatiile UV, de lumina albastra generata de ecranele digitale, sau de reflexiile de lumina. Iar pentru a face alegerea potrivita, iti venim in ajutor cu cateva informatii despre fiecare tip de protectie pentru ochelari!

Protectie UV pentru ochelarii de vedere

Ultravioletele sunt radiatii invizibile pentru ochiul uman, insa acestea actioneaza asupra organismului si asupra ochiului, provocand aparitia si dezvoltarea anumitor tipuri de afectiuni. Astfel, au fost concepute filtrele UV, care au rolul sa blocheze patrunderea acestor radiatii si, implicit, sa previna complicatiile induse de actiunea lor.

Persoanele cu ochi deschisi la culoare, dar si cele clinic dovedite ca prezinta risc de de cancer sau de cataracta, ar trebui sa poarte ochelari de vedere cu filtre de protectie UV.

Lentilele cu filtre UV sunt concepute pentru a bloca patrunderea ultravioletelor, insa, acestea trebuie sa aiba o specificare de protectie de 99%-100%, ca sa ofere garantia unei protectii totale. Desi exista si modele care pot oferi protectie UV de 95% sau 70%, acesta nu sunt recomandate persoanelor cu riscuri dovedite.

Lentile cu tratament antireflex

Tratamentul antireflex asigura o vedere transparenta, clara si permite o vizualizare libera si fara reflexii in zona vizuala a purtatorului. In schimb, lentilele de ochelari fara tratament antireflex au un dezavantaj major: formeaza reflexii usor vizibile, deranjante pentru purtator.

De obicei aceste reflexii sunt neplacute in cazul condusului pe un carosabil umed, sau in trafic, pe timp de noapte, dar si in timpul intalnirilor, atunci cand partenerul de discutie se vede pe sine in lentilele interlocutorului.

Invelisul antireflex imbunatateste vederea, reduce incordarea ochilor si ofera un aspect mai placut ochelarilor. Iar toate aceste beneficii se datoreaza capacitatii invelisului de a bloca reflexiile luminii, pe suprafata lentilelor, oferind astfel o imagine clara.

Ochelari cu filtru de protectie pentru calculator

Dispozitivele digitale precum laptopul, telefonul sau tableta emit un anumit tip de lumina albastra si violet. Iar expunerea excesiva la aceste culori de lungime de unda scurta, are un impact negativ si poate provoca aparitia mai multor afectiuni.

In primul rand, expunerea prelungita la lumina albastra poate cauza sindromul ochilor uscati, care se manifesta prin stari de mancarime, usturime sau lacrimare excesiva. De asemenea, lumina albastra ne poate afecta calitatea somnului, sau ne poate provoca dureri de cap.

Tocmai de aceea, specialistii recomanda purtarea ochelarilor cu filtru de protectie pentru calculator, care optimizeaza vederea in timpul folosirii ecranelor digitale, reduc intensitatea luminii care poate afecta ochiul, maresc contrastul si faciliteaza folosirea ecranelor pe perioade lungi.

Modelele de ochelari pentru calculator sunt potrivite atat pentru persoanele care poarta ochelari de vedere sau lentile de contact cu dioptrii, cat si pentru persoanele care nu au probleme cu ochii.

Lentile cu tratament de durificare

Tratamentul de durificare este recomandat pentru ochelarii cu lentile din plastic. Acesti ochelari cu lentile din plastic sunt usor de purtat, insa materialul folosit este mai moale si este mai putin rezistent la zgarieturi decat sticla. Astfel, tratamentele speciale cu un strat dur, potrivit materialului, sporesc rezistenta la zgariere a lentilelor, dar asigura si o calitate vizuala constanta si o durabilitate prelungita.

In cazul tratamentului de durificare, este recomandata aplicarea mai multor tipuri de straturi: hidrofob, oleofob si antistatic. Aceste straturi permit o intretinere mai usoara a lentilei, datorita aderentei foarte reduse a apei, a substantelor uleioase si a particulelor de praf.

Practic, straturile hidrofob si oleofob au ca rol respingerea oricarui tip de lichid. Astfel, lentila ramane curata pentru un timp indelungat.

In schimb, stratul antistatic ajuta la reducerea acumularii de energie statica, pastrand lentila mai curata, fara particule de praf.

Asadar, acestea sunt principalele tipuri de filtre si straturi de protectie de care ochelarii de vedere au nevoie. Daca obisnuiesti sa petreci mult timp in fata calculatorului, iti recomandam lentilele cu protectie bluelight, iar daca petreci mult timp afara sau la volan, ar trebui sa te asiguri ca ochelarii tai de vedere au filtru UV si lentile antireflex.