Vodafone va reduce cu 15% suprafata magazinelor sale din Europa

Miercuri, 09 Octombrie 2019, ora 08:30
1842 citiri
Vodafone va reduce cu 15% suprafata magazinelor sale din Europa
Foto: Pixabay

Vodafone va reduce cu 15% suprafata magazinelor sale din Europa, pentru a-si optimiza portofoliul imobiliar, a anuntat marti directorul general al operatorului britanic de telecomunicatii, Nick Read, transmite Reuters.

Compania va efectua o revizuire generala a celor 7.700 de magazine din Europa, oferind mai multe servicii in 40% din unitati pana la finalul lui 2021, a explicat seful Vodafone.

Serviciile oferite de Apple si Amazon au schimbat asteptarile clientilor, iar Vodafone spera sa-si imbunatateasca serviciile mai rapid decat rivalele BT, Deutsche Telekom si Telefonica, a adaugat Read.

Acesta a dat asigurari ca Vodafone va continua sa-si deschida magazine in Marea Britanie.

In septembrie, compania a anuntat ca intentioneaza sa deschida anul acesta 24 de magazine in sistem de franciza in Regatul Unit si examineasca posibilitatea inaugurarii a inca 50 de unitati in 2020.

Vodafone Group are divizii in 25 de tari, 44 de retele mobile partenere si operatiuni de broadband fix in 19 tari. La 31 decembrie 2018, Vodafone Group avea 700 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile si 21 milioane de utilizatori ai serviciilor broadband fix, incluzand toti clientii Vodafone din entitatile create in urma unor fuziuni si asocieri.

Vodafone Romania este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicatii mobile din lume, care ofera o gama de servicii ce include voce, mesaje, date si comunicatii fixe. La finele anului trecut, Vodafone Romania avea 9,9 milioane de clienti, dintre care 9,2 milioane utilizatori ai serviciilor mobile.

Radu Scarlat (Bento) la Quarterly Report 3: ”Rezultatele din 2023 au fost un record pentru noi”
Radu Scarlat (Bento) la Quarterly Report 3: ”Rezultatele din 2023 au fost un record pentru noi”
Radu Scarlat, Director General & Președinte al Consiliului de Administrație Bento, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de...
Investiții inteligente în mobilierul pentru camera copilului
Investiții inteligente în mobilierul pentru camera copilului
Când vine vorba de amenajarea camerei copilului tău, fiecare piesă de mobilier pe care o alegi joacă un rol crucial în crearea unui spațiu atât funcțional, cât și primitor. Mai mult...
#vodafone suprafata magazine , #stiri Vodafone