Depozitele bancare au crescut cu 0,9% in august fata de luna precedenta

Joi, 23 Septembrie 2010, ora 12:19

979 citiri

Depozitele in lei si valuta ale populatiei si firmelor din Romania au inregistrat in august un avans de 0,9% fata de luna iulie, la 169,4 miliarde lei, ca urmare a cresterii cu 1,1% a depozitelor in lei si cu 0,6% a celor in valuta, potrivit datelor publicate joi de BNR, transmite NewsIn.

Ritmul anual de crestere a valorii depozitelor atrase de banci s-a temperat in august la 5%, mai arata datele Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

In august, depozitele bancare in lei ale populatiei au scazut cu 0,2%, la 61,80 miliarde lei, fata de luna precedenta. In acelasi timp, economiile in lei ale firmelor au crescut cu 3,1%, la 44,15 miliarde lei.

Depozitele in valuta ale populatiei au crescut cu 0,3% fata de iulie, la 39,51 miliarde lei, la valoarea echivalata in lei, iar cele ale firmelor cu 1%, pana la 23,96 miliarde lei.

Comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, depozitele totale in lei au sporit cu 3%. Fata de august 2009, depozitele in lei ale populatiei au avansat cu 3,4% (-3,9% in termeni reali), iar cele ale firmelor cu 2,5% (-4,8% in termeni reali).

Fata de finalul lunii august 2009, depozitele in valuta ale populatiei si firmelor au urcat cu 8,4%, in termeni nominali la valoarea echivalata in lei, respectiv cu 7,5%, pentru cea exprimata in euro.

Depozitele in valuta ale populatiei au inregistrat o crestere anuala de 14,2% in august, exprimate in lei, iar depozitele in valuta ale persoanelor juridice (societati nefinanciare si institutii financiare nemonetare), exprimate in lei, s-au majorat cu doar 0,1%.

Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook   sau pe  Google News
Citește și:
„Nu există niciun risc pentru numerar.” Cum vede un expert în tranzacții electronice drumul cash-ului în economia țării în 2024 VIDEO
Eveniment exploziv, o monedă a devenit cea mai puternică din lume: A crescut cu 25% față de dolarul american

Sursa: Business24

#bancare, #depozite, #firme , #stiri BNR

Adaugă comentariu